Vă întrebați poate care e legătura între cum comunicăm cu ceilalți și ridicol de ușoara pană de la pălărie - asta dacă n-o fi pana unui păun uriaș, dar chiar și-așa. Cel mult aparent, ar putea exista o legătură de natură poetică, am putea să-i zicem.
Fac un exercițiu de imaginație și-mi închipui poeții sau trubadurii pe care-i prindea inspirația nepregătiți și-atunci, pentru a-și eficientiza procesul creator, au găsit geniala soluție de a purta o pană la pălărie, cu care să aștearnă pe papirus gândul buclucaș.
Altminteri, eu altă legătura nu prea văd, pentru că nu de puține ori, am vrut să spun ceva, cuiva, și-apoi m-am trezit că de fapt persoana respectivă a înțeles altceva, sau taman pe dos. Sau că mi-a interpretat nu știu ce încruntare drept aroganță sau condescendență, când de fapt expresia sentimentului era poate pentru mine însumi. [Ce ironie cu vorbele și gesturile astea că parcă orice-ai face, odată ieșite din orbite, nu le mai poți lua înapoi. Ele rămân impregnate în conștiință atât de puternic, încât setează reacții predefinite.]
Există numeroase metode de comunicare interpersonală pentru a facilita oarecum procesul comunicării cu ceilalți: ascultarea activă (atenția pe care o acordăm spuselor celuilalt și introducerea acelor fraze care îi facilitează exprimarea), atitudinea asertivă (acea atitudine aflată la mijlocul distanței între submisiv și agresiv, prin care reușim să păstrăm un ton echilibrat al conversației, chiar și atunci când discuția devine mai tensionată), predominanța întrebărilor deschise (pentru a afla mai multe lucruri de la persoana care vorbește), etc. Cu toate acestea, problemele comunicării nu își găsesc rezolvarea doar în aplicarea, în funcție de context a unor tehnici, eficiente de altfel. Mai avem nevoie de ceva esențial.
Între prea plinele de-nțelesuri cuvinte și prea sincerele, adesea incontrolabile gesturi, între propria proiecție de sine și propria proiecție despre celălalt (și privind în oglindă, propria proiecție despre sine a celuilalt și proiecția sa despre noi), se-ntinde fisura, cu potențial de prăpastie, a egoismului.
Ei? Pe asta cum o putem rezolva!?
sursa foto: http://theshakespearecode.wordpress.com/page/4/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu