Joaca de-a seriosul – Echilibristică pe un citat de Sartre

Reguli:

Se dă următotul citat: Omul este condamnat să fie liber, fiindcă odată aruncat în lume el este răspunzător pentru tot ceea ce face. (L’homme est condamné à être libre, parce qu'une fois jeté dans le monde il est responsable de tout ce qu'il fait.) 

Trebuie să luați fiecare cuvânt, să-l scuturați bine de sens, după care să întindeți bine fraza, ca pe un fir de sârmă, astfel încât să se încadreze perfect dintr-un capăt în celălalt al paginii, cam ca în imaginea de mai sus.

Acum trebuie să parcurgeți această frază, tot dintr-un capăt în altul, fără să vă dezechilibrați din cauza unor cuvinte precum condamnat să fie liber, aruncat în lume, sau răspunzător.

Deși inițial vi s-a părut un demers ușor, acum că ați urcat pe „sârmă”, pesemne că v-ați dezechilibrat, ați căzut și ați luat-o de nenumărate ori de la capăt.

Libertatea nu e o binecuvântare, ci o sentință? Cum arată oare aceste cătușe ale libertății și cât de greu atârnă la picioarele noastre? Trăim într-o libertate labirint, ai cărei pereți sunt făcuți din responsabilități și prin care ne ghidează doar curajul, dorința sau inerția?

Probabil veți spune că v-am aruncat într-un joc existențialist mult prea serios și în consecință istovitor, devorator de energie, de timp prețios și identitate.

Nu vă descurajați! Nici măcar pentru o secundă. Mai încercați încă o dată, dar de data aceasta, înainte de a urca pe sârmă, luați o doză bună de spirit ludic, pe care îl găsiți în natură sub diverse forme. Unii dintre noi îl posedă într-un miraculos mod natural, dar dacă nu vă aflați printre ei, ca mine de exemplu, mai aveți o șansă. Pentru că circulă și sub formă de virus, vă puteți contamina din gașca de prieteni, de la pisici, sau pur și simplu din Acaju.

Acum probabil că rezultatul va fi altul:

Ne vom permite luxul eșecului repetat, nu ne vom mai rușina la imaginea bufonului din noi și vom înainta prin cunoaștere în continuare răspunzători, dar cu o suspendare temporară a sentinței de „condamnați la libertate”.

*Articol publicat în numărul al doilea al revistei ”J”, care și-a propus de data aceasta să pună punctul pe j-ul de la joacă. Până apare numărul 2 în format electronic, vă puteți delecta aici cu primul număr: http://issuu.com/acaju/docs/j_de_iarna

Legătura dintre comunicarea cu ceilalți și pana de la pălărie

The single biggest problem in communication is the illusion that it has taken place. (G. B. Shaw)

Vă întrebați poate care e legătura între cum comunicăm cu ceilalți și ridicol de ușoara pană de la pălărie - asta dacă n-o fi pana unui păun uriaș, dar chiar și-așa. Cel mult aparent, ar putea exista o legătură de natură poetică, am putea să-i zicem.

Fac un exercițiu de imaginație și-mi închipui poeții sau trubadurii pe care-i prindea inspirația nepregătiți și-atunci, pentru a-și eficientiza procesul creator, au găsit geniala soluție de a purta o pană la pălărie, cu care să aștearnă pe papirus gândul buclucaș.

Altminteri, eu altă legătura nu prea văd, pentru că nu de puține ori, am vrut să spun ceva, cuiva, și-apoi m-am trezit că de fapt persoana respectivă a înțeles altceva, sau taman pe dos. Sau că mi-a interpretat nu știu ce încruntare drept aroganță sau condescendență, când de fapt expresia sentimentului era poate pentru mine însumi. [Ce ironie cu vorbele și gesturile astea că parcă orice-ai face, odată ieșite din orbite, nu le mai poți lua înapoi. Ele rămân impregnate în conștiință atât de puternic, încât setează reacții predefinite.]

Există numeroase metode de comunicare interpersonală pentru a facilita oarecum procesul comunicării cu ceilalți: ascultarea activă (atenția pe care o acordăm spuselor celuilalt și introducerea acelor fraze care îi facilitează exprimarea), atitudinea asertivă (acea atitudine aflată la mijlocul distanței între submisiv și agresiv, prin care reușim să păstrăm un ton echilibrat al conversației, chiar și atunci când discuția devine mai tensionată), predominanța întrebărilor deschise (pentru a afla mai multe lucruri de la persoana care vorbește), etc. Cu toate acestea, problemele comunicării nu își găsesc rezolvarea doar în aplicarea, în funcție de context a unor tehnici, eficiente de altfel. Mai avem nevoie de ceva esențial.

Între prea plinele de-nțelesuri cuvinte și prea sincerele, adesea incontrolabile gesturi, între propria proiecție de sine și propria proiecție despre celălalt (și privind în oglindă, propria proiecție despre sine a celuilalt și proiecția sa despre noi), se-ntinde fisura, cu potențial de prăpastie, a egoismului.

Ei? Pe asta cum o putem rezolva!?



sursa foto: http://theshakespearecode.wordpress.com/page/4/