A devenit un ritual pentru mulți dintre noi ca în fiecare zi să punem pe hârtie lucrurile pe care trebuie să le facem, pentru ca nu cumva să le pierdem din vedere, dar mai ales pentru a le prioritiza. Celebrele to do lists, contestate sau omagiate de la caz la caz, nu mai intru în detalii.
Cu toate acestea, uneori am senzația că fiecare zi își urmează un soi de planificare proprie, iar eu alerg pe lângă ea, ca un atlet care se antrenează intens pentru Olimpiadă, cu gândul la medalia de aur.
Mă aștept ca ziua să decurgă după o anumită dinamică (doar mi-am planificat!), însă această dinamică se schimbă în funcție de oamenii pe care îi întâlnesc, de impulsuri pe care le primesc sau nu, de vești primite, sau chiar de o posibilă criză a producției de cafea din Brazilia.
Să fie așadar de vină jocul cauzal în care suntem prinși că vrem, că nu vrem, că ne place sau nu? Să fie intersectarea dintre bioritmul nostru și al lumii care ne înconjoară?
Au zilele o identitate de sine stătătoare, un calapod propriu și depinde de noi cum reușim să fim flexibil și să ne pliem pe el? Sau zilele sunt cele care trebuie să se muleze pe calapodul nostru și pe listele de to do-uri?
Cum putem scoate până la urmă, tot ceea ce-i mai bun dintr-o zi și din întâmplările ei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu